*** POVESTEA TARII LUI ANDREI

POVESTEA TARII LUI ANDREI

Demult, demult, undeva într-o pădure dintr-un ţinut îndepărtat, trăiau doi băieţei foarte buni prieteni, pe nume Andrei şiMihai.

Andrei iubea natura şi ar fi stat cât e ziua de lungă cercetând pădurea şi bucurându-se de ce descoperea, pe când lui

Mihai îi plăcea mai mult să meşterească şi să-şi confecţioneze tot felul de unelte şi nu ieşea în pădure decât pentru a-şi procuramateriale.

Andrei visa să ajungă explorator şi să vadă întreaga lume în căutarea celui mai frumos loc de joacă, iar Mihai visa săinventeze un mecanism care să-l ducă într-un oraş mare, mare de tot.

Şi cum se plimbau ei într-o zi prin pădure, au ajuns la un copac bătrân, poate cel mai bătrân din pădure, vechi de sutede ani. Copiii au înconjurat copacul până ce la un moment dat la baza lui s-a deschis o scorbură în care era ascuns un cufăr foarte vechi.

Gândindu-se imediat că poate fi vorba de o comoară, ei deschid cufărul, în care descoperă patru sfere minunate, care la

contactul cu lumina, încep să strălucească puternic.

Când să se ridice, copiii aud o voce groasă din spatele lor:

“ - Aveţi grijă de spiritele naturii şi spiritele naturii vor avea grijă de voi!”

Uimiţi, cei doi se uită în dreapta şi-n stânga, dar nu văd pe nimeni. Copacul cel bătrân mai adaugă “Mergeţi cu bine şi

veţi avea un viitor strălucit” apoi, ca prin minune, scorbura se închise, iar copacul încremeni la fel cum probabil stătea de sute

de ani.

Cei doi băieţei au apucat cu grijă cele patru sfere, reprezentând spiritul apei, spiritul focului, spiritul aerului şi spiritul

pământului şi şi-au văzut de drum.

Ajunşi acasă, ei îşi împărţiră comoara şi hotărâră să păstreze între ei secretul importantei descoperiri.

Vremea trecea şi cei doi creşteau în pădure alături de comoara lor.

Andrei petrecea zi de zi lustruind sferele şi curăţându-le de praf şi preţuindu-le mai mult ca orice, ştiind că în viitor ele îl

vor conduce spre locul la care visa. În tot acest timp, Mihai inventa tot felul de jocuri, încercând să-l facă şi pe Andrei să se

bucure din plin de comoara pe care o împărţeau.

“ - Hai să ne jucăm fotbal cu mingea roşie…” – dar Andrei ştia că mingea roşie îl va ajuta să ajungă acolo unde visa.

“ - Hai să ne stropim cu apa din balonul albastru…” – dar Andrei ştia că balonul albastru îl va ajuta să ajungă acolo

unde visa şi continua să creadă în visul lui.

Şi tot aşa, timpul continua să treacă, sferele lui Andrei erau din ce in ce mai frumoase, pe când ale lui Mihai, murdare şi

desumflate, nici nu mai semănau cu ceea ce fuseseră odată.

Până ce într-o bună zi, o furtună năpraznică se abătu asupra pădurii în care locuiau cei doi. Vântul sufla cu putere, norii

parcă se rupseseră din rădăcini, iar copacii trozneau înspăimântător. Fulgerele brăzdau cerul şi întreg pământul se cutremura din

temelii.

Luat pe nepregătite, Mihai încerca să-şi adune resursele protectoare şi să se ferească astfel de furtuna cea rea. Din cele

patru sfere minunate de odată, acum aruncate care pe unde, mai rămăsese foarte puţin. Pe una dintre ele nu reuşi s-o găsească,

iar celelalte erau mult prea murdare de noroi şi frunze uscate ca să-l ajute la ceva. Curând acestea cedară sub puterea furtunii de

afară .

În siguranţă, la adăpostul micului său acoperiş făcut din sferele bine îngrijite în tot acest răstimp, Andrei ştia că venise

momentul să-şi vadă visul cu ochii. O rafală puternică ridică baloanele sale în aer deasupra pădurii. Prins bine de funia care le

lega, Andrei călătorea în sfârşit spre locul visat.

Baloanele îl purtară mult în aer, deasupra pădurii, deasupra furtunii, peste mări şi ţări, până ce, în sfîrşit, îl coborâră pe

vârful unui munte minunat.

Aici este astăzi Ţara lui Andrei, un loc unde respectul pentru viitor şi grija pentru ceea ce avem construiesc cele mai

minunate lucruri.

Fiţi bineveniţi în Ţara lui Andrei!